Ionel Stingaciu
Consultant economico-financiar și fiscal
Economist, STINGACIU IONEL, licențiat ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI , absolvent al facultății de MANAGEMENT FINANCIAR – CONTABIL ȘI ADMINISTRATIV, a ocupat în cadrul diverselor societăți comerciale funcția de contabil respectiv șef compartiment financiar – contabil.
În calitate de contabil respectiv șef compartiment financiar – contabil s-a ocupat cu organizarea și conducerea evidenței financiar – contabile la diverse societăți comerciale care activează în diferite domenii de activitate; transport, vânzări mărfuri, imobiliare, construcții, management, instalarea sistemelor de pază și protecție, inginerie managerială în construcții, proiectarea sistemelor de instalații în construcții, arhitectură, restaurante.
Fiecare domeniu de activitate are un specific aparte și nevoi diferite, a fost implicat în înțelegerea mediului în care activează și desfășoară activitatea fiecare companie în parte pentru a oferi servicii complete și personalizate de contabilitate astfel încât serviciul oferit să vină în sprijinul dezvoltării activității companiilor, acestea fiind în permanență consiliate atât din punct de vedere contabil cât și fiscal.
Serviciile financiar –contabile au un rol important în cadrul managementului societăților comerciale, prin înregistrarea documentelor financiar contabile se obțin nu numai date necesare întocmirii declarațiilor fiscale de raportare a datoriilor către bugetul statului, practic prin consilierea permanentă a factorilor decidenți din cadrul societăților comerciale se contribuie la găsirea de soluții optime pentru gestionarea corectă și profitabilă a resurselor patrimoniale de care dispune fiecare societate, găsirea și implementarea de soluții pentru dezvoltarea activității economice a companiei.
Informațiile oferite de contabilitatea financiară stau la baza deciziilor care să conducă la o activitate profitabilă, prin gestionarea eficientă a fondurilor disponibile, prin abilități contabile, manageriale și conducere consiliez în mod eficient decidenții din cadrul societăților comerciale cu privire la impactul tranzacțiilor economice încheiate asupra situației economico – financiare a companiei, astfel serviciile oferite sunt :
- servicii de contabilitate în conformitate cu normele de reglementare naționale și internaționale
- întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale conform legislației în vigoare
- asistență și consultanță financiar- contabilă
- consultanță privind elaborarea bilanțului contabil conform reglementarilor legale în vigoare
- formarea angajaților cu privire la întocmirea documentelor financiar – contabile precum și circuitul acestora în cadrul societății comerciale
- utilizarea software-lui de contabilitate adecvat în funcție de domeniul de activitate în care activează și de necesitățile companiei
- semnarea situațiilor financiare
- verificarea contabilității clienților
- întocmirea situațiilor financiare anuale și semestriale
- întocmirea și transmiterea rapoartelor către clienți
- întocmirea și transmiterea declarațiilor intrastat
- actualizarea datelor societăților comerciale la autoritatea fiscală competentă
- obținerea de certificate fiscale
- preluarea și procesarea documentelor financiar- contabile de la societăți
- întocmirea, actualizarea conturilor extra bilanțiere
- înregistrarea intrării mijloacelor fixe, a amortizării și întocmirea balanței mijloacelor fixe
- verificarea balanței de verificare cu modulul de salarii
- verificarea jurnalelor de vânzări
- înregistrarea și calcularea veniturilor și a TVA
- calculul și reținerea impozitului la sursa pentru veniturile obținute de nerezidenți
- listarea registrelor contabile ( registrul de casă, registrul de bancă, registrul de TVA , registrul jurnal și balanța analitică )
- întocmirea și transmiterea ordinelor de plată către companie
- informarea periodică cu privire la legislația fiscală în domeniu
- întocmirea anuală a registrului inventar
- întocmirea declarațiilor fiscale către ANAF ( 100, 300, 390, 394 … ).